Cine a fost și este Leonardo Murialdo?
Leonardo Murialdo s-a născut în orașul Torino din Italia la 26 octombrie 1828. A fost şi este unul dintre marii sfinţi sociali ai timpului său, educator şi formator al copiilor şi tinerilor cărora le-a dedicat întreaga viaţă.
Provenind dintr-o familie bine înstărită d
in punct de vedere economic, Leonardo a rămas orfan la vârsta de 5 ani, în urma morţii imprevizibile a tatălui său.
După împlinirea vârstei de 7 ani, Leonardo alături de fratele său mai mare cu un an, Ernesto, pleacă împreună la şcoală pentru a studia în Colegiul Real din Savona, renumit pentru formarea umană şi culturală pe care o transmitea elevilor.
Aici, Leonardo se remarcă prin inteligenţa şi comportamentul său, iar datorită rezultatelor sale deosebite este dat ca exemplu şi model pentru ceilalţi de către profesori. Totul decurge în mod normal şi firesc, însă în cel de-al VII-lea an petrecut în colegiu, Leonardo intră într-o „criză” a adolescenţei puternică, cauzată atât de nostalgia şi dorul de casă, de propria familie la care nu s-a mai reîntors niciodată de când a plecat, cât şi de invidia şi presiunile unor colegi care-l derâdeau şi-l persecutau pentru rezultatele sale şi pentru faptul că nu vroia să facă parte din „gaşca” lor.
Terminarea colegiului de către fratele său mai mare şi reîntoarcerea sa acasă, a fost şi pentru Leonardo ocazia potrivită pentru a părăsi colegiul, punând capăt astfel unei crize care l-a tulburat și neliniștit pentru câteva luni, pe plan spiritual şi intelectual, şi căreia îi va dedica multe pagini când va scrie
"Testamentul spiritual".
Această „criză” l-a marcat profund şi a avut un rol semnificativ în experienţa sa personală şi de credinţă, de comuniune cu Dumnezeu. Mai târziu când va descoperi vocaţia sa la preoţie, experienţa din colegiu cu aspectele sale pozitive şi negative îl vor ajuta enorm în construirea propriei spiritualităţi, a raportului cu Dumnezeu şi a angajementului apostolic succesiv.
Centrul spiritualităţii sale este dat de faptul că la nivel personal a descoperit şi experimentat iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Omul, în ciuda dificultăţilor, a crizelor şi a păcatului nu este abandonat de Dumnezu, nu este lăsat la voia întâmplării... dimpotrivă Dumnezeu îl caută, îl cheamă şi vrea să reînnoade, să restabilească comuniunea cu el.
Experienţa de păcat şi de iertare, de abandon şi chemare, trăite de Murialdo, constitue punctul de plecare spre centrul spiritualităţii sale şi împreună cu angajamentul apostolic în favoarea copiilor şi tinerilor, mai ales a celor săraci și marginalizați, formează carisma, pe care mai târziu va încerca să o transmită şi să o împărtăşească tuturor prin viaţa, exemplul şi activitatea sa.
Trei sunt domeniile în care Murialdo şi-a desfăşurat activitatea
- oratoriile;
- primirea şi ospitalitatea acordată copiilor săraci şi abandonaţi;
- implicarea activă în cadrul organizaţiilor şi mişcărilor catolice.
Imediat după ce a fost hirotonit preot, el s-a dedicat apostolatului şi activităţilor în mijlocul copiilor din oratoriile oraşului Torino: cel de la „Îngerul Păzitor” (Angelo Custode) din 1851-1857 şi cel de la „Sfântul Alois” (San Luigi) unde a fost director la invitaţia lui don Bosco din 1857 până în 1865.
În primul său discurs ţinut în faţa copiilor de la oratoriul Sfântul Alois, a expus una dintre liniile pedagogiei sale. Prezenţa fiecărui responsabil în mijlocul copiilor trebuie să fie caracterizată de blândeţe şi prietenie „nu ca aceea a unui superior dar ca a unui prieten”.
Obiectivele şi metodologia activităţii sale sunt sintetizate în faimoasa expresie: „pregare, imparare, giocare, ecco l’oratorio”, „să ne rugăm, să învăţăm, să ne jucăm, iată oratoriul”.
Formarea creştină, şcoala şi jocurile, erau aşadar propunerile care îmbucurau şi umpleau zilele de sărbătoare ale copiilor străzii care frecventau oratoriul.
În 1866 Leonardo Murialdo a acceptat să devină rectorul Colegiului Meşteşugarilor din Torino, o instituţie care primea şi oferea ospitalitate copiilor săraci şi abandonaţi, copiilor care nu aveau o familie, o casă, care nu aveau ce să mănânce şi nici unde să doarmă, care nu aveau acces la educaţie şi la o pregătire profesională pentru un loc de muncă.
Colegiul avea diferite laboratoare interne (tâmplărie, fierărie, croitorie, cizmărie, tipografie etc.) unde copiii învăţau să devină buni meşteşugari - de aici vine şi numele de colegiul „meşteşugarilor”. Cu aceşti copii săraci şi deseori foarte dificili, Murialdo şi-a petrecut tot restul vieţii, până la moarte, în anul 1900.
Copiii de la colegiul meşteşugarilor erau orfani sau abandonaţi de familiile lor, alţii aveau părinţi ce nu se puteau îngriji de creşterea şi educaţia lor. Era necesară primirea şi găzduirea acestora cu afecţiune şi atenţie, cu preocuparea continuă pentru tot ceea ce le era necesar: adăpost, haine, hrană, sănătate, scoală, pregătire profesională, educaţie umană, culturală, creştină, alegerea meseriei la terminarea uceniciei etc. Acelaşi lucru a fost valabil şi pentru celelalte comunităţi anexate Colegiului Meşteşugarilor, cum ar fi „Ferma agricolă” fondată de Murialdo la Rivoli, lângă Torino în anul 1878 şi „Casa-familie” pentru tinerii muncitori care nu aveau locuinţe, deschisă tot la Torino în acelaşi an.
Sensibilitatea şi atenţia faţă de mediul social, dobândite în oratoriile din Torino, aprofundate mai târziu prin convieţuirea zilnică cu copiii săraci şi abandonaţi din colegiu sau instituţiile de asistenţă, au făcut să apară, aproape spontan, în Murialdo, implicarea sa activă în mişcarea catolică (Acţiunea Catolică) care a luat viaţă în acele timpuri, precum şi în alte asociaţii şi orgaizaţii angajate în activităţi sociale şi ecleziale.
Murialdo a participat ca protagonist la activităţile
Uniunii Catolice Muncitoreşti din Torino şi la cea a
Operei Congreselor. S-a interesat în mod deosebit de condiţiile muncitorilor, s-a implicat în lupta împotriva muncii minorilor şi pentru promovarea presei de orientare creştină. Principalele activităţi ale Uniunii Catolice Muncitoreşti erau ajutorarea reciprocă, comisia de repartizare a forţei de muncă, Conferinţa Sfântului Iosif în favoarea celor săraci, biblioteca populară, orele de cateheză serală pentru ucenici şi tinerii muncitori, casa de pensii, conferinţe culturale, iniţiative de formare umană şi creştină.
Stilul cu care Murialdo a trăit în mijlocul copiilor şi tinerilor sau printre muncitori, s-a inspirat din valorile pedagogiei creştine. În activităţile sale s-a lăsat îndrumat de sugestiile care proveneau din ambientul social şi cultural al timpului său, iar datorită călătoriile pe care le-a întreprins în acest scop, în Italia și în străinătate, orizontul cunoştinţelor şi competenţelor sale s-a lărgit şi îmbogăţit.
În Murialdo spiritualitatea şi pedagogia se întrepătrund şi se îmbogăţesc reciproc. De aceea descoperirea şi trăirea iubirii milostive a lui Dumnezeu, hrănea nu doar rugăciunea şi viaţa sa de preot şi de persoană consacrată, dar îl ajuta în formarea stilului său educativ, la descoperirea şi soluţionarea diferitelor probleme cu care se confrunta zi de zi în activitatea sa.
Dorind o sintetiză a aspectelor mai importante şi semnificative ale pedagogiei sale, putem înainte de toate să individualizăm destinatari acestor demersuri care sunt copiii şi tinerii din clasa de jos, mai ales cei
“săraci, orfani şi abandonaţi sau doar mai dificili”: “Săraci şi abandonaţi: acestea sunt criteriile ce caracterizează un tânăr ca fiind de-al nostru, cu cât e mai sărac şi abandonat, cu atât mai mult e de-al nostru”. (Scritti,V, p. 6).
Obiectivele activităţii sale educative erau cele ale formării umane, morale, civile şi creştine. Trebuie să muncim şi să ne implicăm pentru ca tinerii să devină
“cetăţeni oneşti, muncitori harnici şi valoroşi, creştini virtuoşi şi sinceri” (Scritti, X, p. 119). Finalitatea activităţilor educative şi formative destinate copiilor şi tinerilor a avut în Murialdo o puternică preocupare exprimată prin cuvintele dragi lui:
ne perdantur, să nu se piardă
(Epistolario, V, 2156 e 2187). Metodologia şi stilul său erau să stea în mijlocul copiilor şi tinerilor
“devenind pentru fiecare dintre ei prieten, frate şi tată”.Preocuparea sa continuă
să facem binele dar să-l facem bine, rămâne şi astăzi o provocare şi un îndemn de realizat.
Experienţa sa personală şi de credinţă, trăirea intimă a milostivirii şi comuniunii cu Dumnezeu, implicarea sa pe plan social, cultural şi profesional în favoarea copiilor şi tinerilor săraci și marginalizați, l-au determinat pe Murialdo să fondeze o congregaţie după modelul Sfântului Iosif, care să continue şi să transmită întregii umanităţi această carismă.
Astăzi, carisma lui Murialdo este răspândită în lumea întreaga, iar numărul persoanelor, organizaţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor, centrelor... etc. care trăiesc şi transmit această carismă, urmând exemplul, mărturia vieţii şi spiritualităţii fondatorului lor, formează
Familia lui Murialdo.
___________________________________
Pentru a cunoaşte mai multe poţi consulta:
- Istoria unei convertiri, Testamentul spiritual al Sf. Leonard Murialdo, Giuseppe Fossati, Bacău 1999.
- Viața de credință, Sfântul Leonard Murialdo, Editura Elisavaros, București 2002.
- Viața Sfântului Leonard Murialdo, Vittorio Garuti, Editura Presa Bună, Iași 1998.
- Sfântul Leonard Murialdo, Renzo Agasso, Roman 2007.
- Testamento Spirituale, Leonardo Murialdo, Libreria Editrice Murialdo, Roma, 1983.
- Gli Scritti del Murialdo , 14 volume, Libreria Editrice Murialdo, Viterbo 1995-2006.
----------------------------------------------------
-
http://www.murialdo.org/ - portalul Familiei lui Murialdo.
-
http://www.murialdo.ro/ - situl Fundației Leonardo Murialdo și al Comunității Iosefinilor din Popești-Leordeni, Jud. Ilfov.
-
http://www.murialdo-roman.ro/ - situl Comunității Iosefinilor din Roman și al Fundației Leonardo Murialdo, filiala Roman.
Pr. Maximilian HORLESCU, csj
